Da, după cum se vede, nu am somn… De câteva zile am pus pauză la un costum surpriză pe care mi-l lucrez şi am încercat să încep lucrul la următorul cosplay pe care l-as purta la Otaku Fest sau Nijikon (care o fi prima dată). Saber. Da, Saber din Fate/Stay Night.
Adica donşoara cu pricina de mai jos:

De fapt ce aş dori eu e varianta cu armură cu tot, adică

Deja am azit comentarii cum că voi fi fat Saber şi aşa mai departe, dar tot eu ştiu cel mai bine ce fel de haine mă fac să arăt mai slabă decât sunt. Şi am considerat că Saber e cea mai bună alegere. Fără fustă scurtă pe seama căreia să îmi fac griji constant, fără cine ştie ce decolteu (să nu mai tragă Methos cu ochiul în el tot timpul când trece pe lângă mine), dar mai ales… o adevărată provocare pentru mine!
Abia în seara asta am realizat ce greu îmi va fi să fac acest costum. Pe lângă faptul că m-am împotmolit la jupă (nu găsesc anumite materiale de care am nevoie), mi-am dat seama că partea de sus va fi un adevărat challenge pentru mine.
Eu, care nu prea ştiu să croiesc haine după stilul european decât după alte modele, va trebui să învăţ să o fac from scratch, şi mai ales pe o piesă aşa grea ca aceea…
Toate bune şi frumoase până acuma, dar problema e că mie îmi trebuie şi armura! Da, aici intervine problema! Pe lângă faptul că tot ce găsesc pe net legat de armurile de cosplay implică ceva spumă care nu mă încălzeşte cu nimic (bănuiesc eu ce ar fi, dar tot ce am găsit eu pe la noi se reduce la dimensiunea de coli A4), se pare că armura din anime sfidează un pic legile fizicii, adică sistemul de prindere ori e invizibil ori e ceva tehnologie extraterestră. Mai bine zis, e o armură care nu se sprijină pe umeri şi totuşi stă aşa de bine prinsă de torso! Probabil va trebui să o fac foarte ţeapănă, lucru care nu îmi va conveni. Mi-a cam ajuns costumul de Youko în care abia respiram de cele 3 rânduri de brâu.
Matsumoto a fost foarte pe gustul meu, foarte lejer costumul, mai ales pantalonii (hakama). Recomand oricui un astfel de cosplay. Hainele japoneze pot fi foarte comode, asta cu condiţia să nu fie modificate prea tare.
A, da, si preferabil ar fi fără peruca dacă puteţi! La Niji m-am topit de cald cu peruca aia pe cap! Acum nu voi avea ce face şi îmi voi cumpăra din nou perucă. Va trebui probabil să stau sa o coafez juma de zi, dar va merita diferenţa de bani (am găsit pe net perucă coafată deja ca pentru Saber şi preţul era dublu!).
Well, cam atât. Dacă mai reuşesc ceva la costum vă anunţ, poate vă ajută cu ceva la propriile voastre costume.
Later Edit:
După ce azi am umblat prin oraş căutând cai verzi pe pereţi, se pare totuşi că problemele mele şi-au găsit rezolvare. Am găsit o jupă pe gustul meu, la un preţ mai mult decât avantajos şi, mai mult decât orice, am găsit material pentru armură! Trăiască minunatul magazin Rembrandt cu de toate pentru toţi! E vorba de ceva plastic sub formă de coli de toate mărimile, care totuşi aduce spre spumă (că tot mă plângeam că nu găseam spuma cu pricina despre care se tot vorbeşte pe net), foarte flexibil şi foarte maleabil la căldură. Adică? Stai deasupra aragazului până rămâi fără gene şi sprincene. Riscurile meseriei, nu? Mi-am cumpărat o bucată mică să văd ce pot face cu ea.
Am încercat partea de care mă temeam cel mai mult. Degetele de la mănuşi. Şi uai, încântare totală. Care mă cunoaşteţi ştiţi că am ţopăit de bucurie prin casă, aşteptând să apară Anca acasă să îi arăt şi ei degetul pe care l-am făcut, lol.
Anca nu a sosit încă, dar m-am gândit să împart bucuria mea cu lumea, mai ales că poate mai sunt unii care vor să îşi facă armuri. Data viitoare când mă duc la Rembrandt să îmi cumpăr materialul pentru armură o să întreb exact cum se numeşte substanţa (mi-a zis tanti aia atunci, dar eram aşa de nemulţumită de ce cumpărasem că nu prea m-a interesat).
Până atunci… uraţi-mi spor la muncă!
PS. Am modificat titlul, nu pentru ca primul suna comunist, cum a incercat o anumita persoana sa sugereze unora, ci pentru ca suna aiurea, punct. Doar am scris entry la 4 dimineata, nu? Vroiam sa fac asta mai de dimineata, dar unii tin musai sa ma enerveze de la prima raza a soarelui
.
Lol, fat Saber, fat fat
Eh, succes la noul costum, cu siguranta va fi ceva nou pentru cei ce vor veni la festival/conventie
Ai facut un deget?! Si cam care ar fi ala…

*getting serious* Abia astept sa vad costumul cand va fi gata (mai ales ca aveam de gand sa o fac si eu pe Saber si vreau sa compar idei). In ceea ce priveste armura ma gandeam la ceva material argintiu dublat cu vatelina si prins cu scai de rochie, ca sa nu fie totusi prea rigid. oricum, I think I’ll skip cosplay again, asa ca vreau multe, multe, multe poze!
Bafta!
ninja, vezi sa nu te apuce elanul creator si sa uiti de ce e de fapt prioritar, deoarece atat Silviu, cat si eu te vom vana, te vom prinde, te vom face carne de mici si te vom da la caini si n-o sa mai ai cum sa imbraci costumul de Saber! *very evil grin*
bafta oricum
Stai tu linistita ca ma ocup de toate. Cand mi se pune pata, mi se pune pata, chiar daca pe mai multe lucruri in acelasi timp… Toate vor fi gata la timp, spre bucuria mea si a altora
Crezi ca ma risc sa fiu tocata marunt de catre cei mai energici doi oameni de pe planeta?! Pfff!
hmmm intrebare: oare de ce iti gasesti aproape numai de-astea cu tate mari si decolteu pe masura? *another grin*
da, exceptie face costumul de la niji, blindat pana in gat si cu jdemii de straturi, de ma mir si eu
)
oricum asta pare destul de dificil. spor la lucru si ai grija cu dimensiunea decolteului mhwahahaha
Pai draga mea, trebuie sa gasesc ceva ce sa imi scoata in evidenta calitatile… atat fizice (pe care le mai am), cat si cele de spornic om muncitor in lumea cosplay-ului romanesc…
Tu nu ai face la fel in locul meu?
hehehe….mie mi-ar fi lene sa fac ceva atat de elaborat. cat despre tate, recunosc, ma faci
)
Chinurile au inceput???? Daca ce, feti? Al cui e?
Al tau… ai uitat?
Cand te-am f***t eu? Acuma la cap stiu ca te-am f***t… dar partea celalta nu am atinso asta stiu clar.
asa….deci costumul cade…de hell girl….am si eu o intrebare la tine….cum as putea sa-mi fac eu o bluza de gakuen? adik din poza cu pricina:http://maysan.deviantart.com/art/NaruSaku-Gakuen-Den-11-112214440
ala al lui ino se vede mai bine…
God damnit …succes la costum
ce bine e sa ai timp
Buna! Foarte dragut articolul si imi pare rau ca (,) cosplayul Saber a fost dificil.
Voiam sa intreb,de unde cumperi materiale? Nu gasesc niciunde pe internet un magazin sau ceva de unde sa pot cumpara material la metru T.T .
wow.. mi se pare foarte dificil sa faci rochia aia O.O Felicitarile mele! Cred ca o sa vin si eu la Nijikon anul asta.. nu sunt sigura, dar o sa ma uit dupa tine sa-ti fac o poza XD As vrea si eu sa fac cosplay..dar nu mai am timp sa-mi fac costumul si pe langa asta nu am idei!