Shinju's Workshop

Am început săptămâna într-un mod nu prea glorios. Cu oboseala de dimineaţă, cu frigul de afară, cu iminenţa unor proiecte personale la care iarăşi simt că am intrat în criză de timp, cu lipsa banilor care mă roade luna asta mai mult ca oricând, cu demisia colegei cu care mă înţeleg cel mai bine din toată firma (pe motive întemeiate care s-ar putea să mă ajungă şi pe mine din urmă), cu senzaţia că viaţa mea nu mă mulţumeşte… din nou!

Şi iarăşi sentimentul acela că vreau să plec, să nu mai ştiu de nimeni şi de nimic, doar să cunosc lumea mai bine, m-a ajuns din urmă.

Indirect cineva mi-a dat ideea de voluntariat într-o ţară străină şi, de ce nu, îndepărtată. Îmi spusese că ştia nişte americani care au venit în România şi au ajuns să predea engleză pe la sate şi locuri de astea uitate de lume. Le este asigurată cazarea şi masa, practic li se dă bani să poată trăi la limita… La urma urmei sunt voluntari, nu?

M-am gîndit că pot face şi eu ceva asemănător…

Dar… ţi-ai găsit! De fapt ca să fii voluntar trebuie să plăteşti bani serioşi, ceea ce înseamnă că lăsăm voluntariatul celor mai bănoşi ca noi… Trist, trebuie să recunosc. La urma urmei am impresia că ONG-urile astea care se ocupă cu astfel de “voluntariate” de fapt fac bani buni de pe spinarea ta. Plăteşti vreo 600 de euro pe două luni să te ţină cineva în casa lui? De obicei oamenii ăştia amărâţi îţi dau un acoperiş deasupra capului cu dragă inimă şi pe gratis, mai ales că vii în comunitatea lui şi o ajuţi… Iar costurile sunt mult mai mici, oricum… Practic eu mă plătesc pe mine că mă duc şi muncesc acolo. Poate sună a zgârcenie ce zic eu, dar mi se pare cam mult…

Îmi veţi spune că dacă vreau să fac voluntariat pot să o fac şi la mine în ţară. Da, pot, dar eu aş vrea să cunosc şi alte culturi făcând chestia asta. În cele din urmă am găsit ceva surprinzător… şi tocmai în Japonia… Te duci şi munceşti 6 ore pe zi la o familie care face eco-agricultură sau chestii asemănătoare şi locuieşti cu ei şi îţi dau de mîncare. Majoritatea stau în case tradiţionale, cu tatami pe jos, pereţi shoji şi dormi pe futon. Ce alceva mai poţi cere? Da, trebuie plătit drumul până acolo. Cu avionul, logic, doar nu o să mă apuc să merg cu trenul spre Japonia! Nu m-am uitat la costul biletelor… Sincer, nu îndrăznesc… Aştept doar un răspuns de la oamenii ăştia să văd dacă pot face asta ca şi cetăţean român… Sigur cu noi trebuie să fie ceva special şi să nu avem voie! Mă pot aştepta la orice!

Dar, revenind la minunata industrie a voluntariatului… Cred că e de datoria ONG-ului să găsească fonduri pentru a ajuta un pic voluntarii lor… Că fonduri de astea sunt, slavă Domnului! Trebuie doar să ştii la ce foruri internaţionale să aplici pentru ele. Tind să cred că totuşi respectivele organizaţii nu au nevoie de aşa ceva. Asta pentru că e mai simplu să te ţină voluntarul, nu? Mai tot ce am văzut se adresa publicului american, britanic, canadian sau australian. Duh! Pentru eu plăţile astea sunt un soi de vacanţă un pic mai dificilă. Dai bani mai puţini, faci un bine, vezi lumea şi te-ai scos! Nu îi interesează dacă în banii pe care îi varsă ei în ONG intră plata a unor oameni care poate nu fac nimic. Nu vreau să generalizez. Nu spun că în toate e aşa… Dar din câte am văzut azi în căutările mele acerbe pe marele internet, majoritatea cam sunt în situaţia asta.

A fi voluntar înseamnă a lucra fără a fi plătit, dar ca să lucreze, omul acela trebuie să trăiască, nu? În consecinţă cred că cel mai bine ar fi să lucrez pe brânci vreo 2-3 ani, să strâng câteva mii de euro, ca apoi să merg în sfârşit să fac un an de voluntariat prin Filipine sau Indonezia… Drăguţ… în anii ăştia de muncă pot foarte bine să mă mărit şi să puşc şi un copil şi s-a dus pe apa sâmbetei voluntariatul meu. Pfff!

Speranţe mari nu îmi fac. Probabil că nu o să ajung prea curând să fac aşa ceva, dar a meritat să încerc. Aştept doar sugestii de undeva de sus (sau din părţi), poate-poate răsare ceva la orizont…