… un Elefănţel pierdut în junglă de părinţii lui. Şi stătea săracul şi plângea, nu ştia cum să se hrănească, se temea de animalele care l-ar fi putut mânca… Dar uite că în salvarea lui a venit Vânătorul, care i-a spus:
“Elefănţelule, tu eşti mic şi prost. Singur nu te-ai descurca, doar eu te pot salva. Eu voi fi salvatorul tău. Eu te voi hrăni, eu te voi apăra de animalele sălbatice şi te voi ajuta să duci o viaţă bună.”
Elefănţelul ascultător s-a bucurat că a venit cineva în salvarea lui. Vânătorul a luat un lanţ, i l-a legat de picior şi la dus acasă, în curte. În fiecare zi îl hrănea şi îi spunea:
“Tu eşti mic şi prost. Fără mine nu te-ai descurca. Fără mine ai fi mort deja.”
Iar Elefănţelul repeta: “Da, da, sunt mic şi prost… Sunt mic şi prost.” Şi aşa a trecut timpul. Elefănţelul a crescut, a devenit un mare Elefant, dar el doar un lucru ştia, cel ce fusese învăţat: “Sunt mic şi prost, nu sunt în stare de nimic singur.” Pentru că chiar şi acuma, Vânătorul îi spunea mereu: “Eşti mic şi prost. Nu eşti în stare de nimic fără mine.”
Într-o zi Vânătorul a plecat la vânătoare, iar Elefănţelul se plimba tacticos prin curte, cu lanţul legat de picior. Cum lanţul nu mai fusese schimbat de mult, acesta atârna mai mult simbolic, gata-gata să cadă. Şi la un moment dat a şi căzut. Elefănţelul s-a mirat, s-a uitat confuz, nu ştia cum să reacţioneze. Totuşi pentru că se întâmplase aşa ceva, a zis că totuşi să tragă o vizită scurtă pe la marginea junglei, să vadă cum arată. Şi a intrat în junglă. Mare i-a fost mirarea când şi-a dat seama că ajunge singur cu trompa la frunzele din copaci şi că poate să se hrănească singur, că de fapt restul animalelor, chiar şi cele carnivore, cam fug de el că este mare şi se sperie de el. În clipa aceea Elefănţelul şi-a dat seama că de fapt nu e mic şi prost, că se poate descurca şi singur şi că nu e cu nimic mai prejos decât Vânătorul care l-a ţinut pe lângă casă atâţia ani. Aşa că a ales să plece mai adânc în junglă şi să îl lase pe Vânător cu frustrările lui de rege neîncoronat.
Acuma, dacă mă întrebaţi pe mine, părerea mea e că respectivul Vânător era un pic cam NFH şi nu avea pe cine să îşi manifeste dorinţele de putere. Probabil că oricât a muncit toată viaţa, nu a reuşit niciodată se urce mai sus de stadiul de Vânător simplu, deşi ar fi vrut el tare mult să devină Manager Vânător, să conducă pe restul vânătorilor din junglă. Aşa că săracul Elefănţel a trebuit să îl suporte, fără să îşi dea seama pentru o vreme, totuşi. Măcar atât. Mă bucur totuşi că Elefănţelul s-a trezit la realitate şi a îndreptat lucrurile. Sper că nici măcar nu s-a întors în vizită. Nu merita Vânătorul aşa ceva!
Eu cred ca Vanatorul era singur. De fapt, frustrarea vanatorului poate veni din faptul ca personalitatea lui nu era tocmai una placuta, drept urmare a ajuns intr`un stadiu de isolare, fie ca e fizic, la propriu, fie social. In cazul acesta, singuratea il afecteaza, dar singura lui solutie pe care o poate gasi este sa tina pe cineva cu “forta” langa el. E o amestecatura de tristete in sufletul vanatorului si egoism, egoism care se manifesta prin spalarea creierului elefantului spre a`l tine volens-nonvolens langa el.
Acuma, asta este o fabula pentru situatii des intalnite in viata reala. Multi oameni abuzeaza de cei slabi pentru a`si alunga singuratea, fara a intelege ca de fapt ar fi mai usor a schimba propria lor gandire si atudine, limita de toleranta si sa scape de dorinta de tiranie pentru a fi inconjurat de lume si nu de singuratate.
Cred ca toti avem cate un Vanator in viata.. o persoana care vrea sa decida totul pentru noi, care vrea sa ne domine si sa ne controleze si care, intr-un mod absurd, e convinsa ca ne face un bine prin asta. Poate ca uneori e mai bine sa i se explice ca greseste, dar daca nu renunta la metodele lui egoiste e ok sa fugi.. sau sa il faci pe el sa fuga
Mai problematic devine atunci când îţi dai seama că mai toate relaţiile relevante (şi aici mă refer la cele cu oamenii în general, nu relaţie de cuplu) din viaţa ta au fost sau sunt aşa. atunci trebuie să spui “punct şi de la capăt”.
Cred ca vanatorul reprezinta, mai degraba, limitarile pe care ni le impunem. Desigur, pot lua forma unor influente exterioare, insa pana la urma, noi decidem ce putem si (mai ales, din pacate) ce nu putem face.
Draguta poveste. Insa eu cunosc o alta varianta, in care nu exista vanator, iar elefantul era la circ. Povestea insa nu se termina fericit, deoarece circul a luat foc, iar elefantul era atat de convins ca nu poate smulge parul de care era prins incat a ramas acolo.
Sincer .. eu zic ca fiecare suntem un vanator si un elefant, si anume:
Elefant atunci cand alti ne manipuleaza si controleaza
si vanator cand facem noi cu alti asa!
Si daca o sa stam acuma sa vedem, numai vanatori din alti .. si sa uitam de cel a nostru .. atunci diferenta dintre noi si aialati vanatori e, ca noi suntem constienti de ce facem dar poate alti nu. Si dupa ce tu devi “Elefantul intelept” si vezi ca poti si singur atunci .. se schimba lucrurile si poti sa faci “primi pasi in viata” da intrebare e .. ce faci dupaia .. o sa fi un elefant liber, si o sa ramai la stadiul care esti, sau o sa profiti de libertate sa ii ajuti si pe alti.
Acuma punctul 2 …
deobicei vanatorul .. se naste dintr-o familie de vanatori unde numai asata a invatat … si depinde .. nu merita sa judeci, numai ca sa o faci, sa te simti mai bine ca esti superior.
in ce priveste vanatorul .. habar nu am cum l-ai putea schimba, cum la mine lipseste rabdarea aia lung, nu ma pot exprima.
dar orcum povestea e buna si multi poate inteleg acuma unele stuati din viata lor mai bine.
Pe mine ma ajuta sa imi reaminteasca ce sunt!
“Povestioara” este de fapt “Metafora elefănţelului”, furată de la un curs de Modificări Cognitiv-Comportamentale de-a D-lui prof. Mircea Miclea. Ideea e că unii au un fel de tendinţă (fie înnăscută, fie modelată, fie mai degrabă ambele) de a fi elefănţei, iar unii vânători. Vânătorii “miros” de la o poştă elefănţeii, în mod inconştient, deşi unii ajung sa fie experţi şi o fac şi conştient. Vânătorul reuşeşte mereu să îl facă pe elefănţel să se simtă vinovat, dator şi inferior, încât cu o simplă vorbă îl poate controla mai târziu. Trist, dar adevărat…
La scara macro, chiar si Vanatorii sunt Elefantei. Lantul ties both ways si ne fixeaza in anumite pattern-uri de interactiune. In primul rand ca dependenti suntem toti de ceva/cineva, si in al doilea rand vanatorii sunt dependenti de ascultarea elefanteilor. Libertate? Cuvant foarte folosit si nimic mai mult.
O, da. Cu toţii suntem şi una şi alta, e foarte adevărat. Doar că e un pic dureros când îţi dai seama că a fi Elefănţel a fost un soi de fir roşu care ţi-a marcat cumva viaţa în mai toate relaţiile importante cu oamenii din jur. Şi nu, nu o fac pe-a victima acuma, ştiu că şi eu sunt Vânător (chiar zilele trecute mi-am dat seama că aveam tendinţa să strâng pe cineva cu uşa într-un mod nu foarte plăcut). Ce e bine (cred eu) e că mi-am dat seama la timp şi m-am oprit. O să fiu mai atentă de acuma la felul în care se poartă oamenii cu mine, dar şi la felul în care mă port eu cu ei.
Ce vreau să ilustrez aici e faptul că unii îşi fac un soi de “meserie” din vânătoarea asta şi le merge bine. Lor oare nu trebuie să le zică nimeni ce fac?
chiar era nevoie de o “metafora cu un elefantel” ca sa realizati ca lumea e impartita in doua categorii: cei care sunt facuti sa conduca, si cei care sunt facuti pentru a fi condusi.
asta e de cand lumea, nu s-a schimbat si n-o sa se schimbe niciodata, ar fi fost intradevar ceva interesant daca in povestioara mai aparea un elefantel cu potential, iar vanatorul ar fi trebuit sa faca cea mai buna alegere studiind piata de consum stresat, curgand apele de pe el. sau daca ar mai fi aparut un vanator care ravnea la elefantel, introducand in ecuatie competitia neloiala, crima si sex.
shinju, ideea e ca nu te poti schimba, astazi te-ai oprit de a-l strange pe ala cu usa, dar a fost cel mai probabil un caz singular (de aia il si scoti in evidenta si te simti mandra de aparenta realizare), cu siguranta ai strans pe altii in nenumarate situatii, si-o vei mai face atunci cand iti convine, scuze ca sa-ti incalci principiile se gasesc pe toate gardurile.
@Morosanu: Actually… tu spui toate astea din PROPRIA EXPERIENTA? O_o Ouch, that hurts…
Can I just say what a relief to find somebody who really is aware of what theyre talking about on the internet. You undoubtedly know the right way to deliver a problem to mild and make it important. More people must learn this and understand this side of the story. I cant consider youre not more well-liked because you positively have the gift.
When I originally commented I clicked the “Notify me when new comments are added” checkbox and now each time a comment is added I get three emails with the same comment. Is there any way you can remove me from that service? Appreciate it!
On this exciting subject, I try to post to my blogs as if I’m speaking to an individual or talking to the reader directly as I picture it helps engage the various readers a good deal much more than writing content material formally specially when my blog is based on goings ons, day-to-day thought processes and research for this somewhat controversial subject. I discovered that I nevertheless want to use more with the techniques you might have mentioned in this posting.